marți, 29 ianuarie 2013

Casa de ardei nu e acasă. Dar acolo începe totul.

Despre Gust, Origini și Orgii în Unele Bucătării




In ciuda iuțeniei sau a ceea ce ai putea crede deja, Ardeii Bine nu s-au nascut din răzbunare, ură sau plictis. No way! Cel mai iute sos produs vreodată în România s-a născut din pasiune. Din bucuria pe care o simți în ciuda limbii. Și din puțină curiozitate.

Recunosc, hotărârea supremă a venit odată cu nota de plată a unui colet plin ochi cu sosuri comandate de pe net. La care Oficiul Vamal a mai adăugat un elegant 24% TVA, aducându-mă cu totalul la un piperat 87 RON / sticlă de moarte lichidă. Nu-i vorbă, aproape toate s-au dovedit a fi piese de rezistență in colecția personală. Dar în acel moment, in fața lui Doamne-Doamne și a altor Doamne, de la ghișeul vamal, mi-am jurat că într-o zi voi face sosuri cel puțin la fel de bune sub jumătate de preț.

De atunci a trecut mai bine de un an. Un an in care cutez să pretind că am învățat despre ardei cât alții in șapte.  Un an in care am studiat piața românească și pe cea internațională, obiceiurile de consum, metodele de preparare – și pe cele tradiționale dar și pe cele revoluționare – designul de ambalaj și metodele de promovare ale sosurilor picante din toată lumea. Am terorizat toți cunoscuții și au inceput să apară ardei proaspeți, uscați, murați sau doar semințele lor de prin toate colțurile lumii. Au venit din India, Nepal, Africa de Sud, Italia, Spania și Mexic.

Au urmat nenumărate experimente intr-o grădină și bucătărie in care mă considerasem acasă până atunci. Am aflat, the hard way, că a face un sos picant nu are aroape nimic in comun cu a găti un fel de mâncare obișnuit, fie el si indian.Să fim ințeleși, toată epopeea a fost o plăcere totală  pentru mine, nu știu ce să spun despre prietenii care au gustat cu răbdare cele peste 20 de incercări care m-au adus, pas cu pas, la rezultatul actual. Despre exasperarea Roxanei, căreia i-am umplut inclusiv dressing-ul cu borcane și care a băut săptămâni la rând cafea iute din ibricele spurcate de experimentele mele, nu mai spun nimic...În afară de un mare Mulțumesc pentru suport!


Cooking in Thai


Îmi place mult să gătesc, să improvizez și să experimentez. Dar asta nu mă face un bucătar adevărat sau desăvârșit...Oricum ar fi, primele cursuri profesioniste de gătit le-am făcut in Thailanda. S-a dovedit prea wow bucătăria Asiei de Sud-Est pentru a nu-i pătrunde tainele. Și, logic, pentru a nu fura și aduce inapoi in România câteva dintre felurile lor de neconceput pentru europeni!  În obrazul cui i-a învățat să pună zahăr in ciorbă, că tare-i de-acolo.


Am făcut așadar două cursuri , same-same but different (expresie foarte răspândită in engleza Thai pe bună dreptate, ilustrează la fix specificul național). Unul in Sud, acolo unde peștele și  fructele de mare sunt la ele acasă și in 80% din farfurii și pe cel de-al doilea in Nordul Thailandei, în Chiang Mai.

la joacă in Sud

Dacă in Sud se simt influențe indiene si Malay, în Nord le-am aflat pe cele din Laos și Myanmar, ce dau naștere unor mixuri și mai rafinate, bazate pe mai multe mirodenii, legume și fructe proaspete. Este de minim bun-simț acolo să gătești un fel de mâcare folosind simultan cele două tipuri diferite de usturoi (clasic și thailandez), 3 de ghimbir (dacă includem si galangalul) sau pe cei 3 frați din familia Busuioc și anume Holy, Sweet și Lemon Basil. Florin se pare că a fost exilat in România , ages ago.


Cele cinci gusturi - scopul și secretul


Primul principiu de bază al bucătăriei Thai constă in balansul dintre cele 5 gusturi ( dulce, acru, sărat, amar și bineînțeles iute) ce trebuie să fie prezente in mai toate felurile de mâncare, de la aperitiv la desert. Este marele secret ce conferă unicitate bucatelor din partea asta de lume. Felul in care cele cinci gusturi convietuiesc in aceeasi farfurie denotă iscusința autorului și gradul de rafinament al produsului final. Este principiul pe baza căruia l-am și construit pe Iute de Doamne Ferește, pas cu pas, până ce toate aromele s-au așezat frumos la locul lor, în ordinea numerelor de pe tricou.

Tot din arta bucătarilor Thai ( dar și de pe tarabele piețelor din Bangkok) am mai sustras câteva dintre ingredientele care-l fac pe Iute original, perfect și ireproductibil: kaffir lime, lemongrass, galangal și încă vreo două.


Toate astea, alături de bucuria revederii unor locuri si oameni dragi, sunt motivele pentru care am hotărât să-l testăm prima dată aici, in Țara Celor 1000 de Zâmbete și 65.000.000 de oameni care nu se sperie când văd un ardei iute. Nici măcar in desert.

brave little soldiers - debarcarea in Bangkok
Am ambalat așadar 4 sticluțe din primul lot sub formă de bombă, le-am asigurat cât de bine s-a putut în caz de impact, le-am strecurat in bagajele de cală și le-am introdus cu succes și zâmbetul pe buze in Asia.

 Dacă produsul nostru românesc va face față exigențelor, combinațiilor și mai ales temperaturilor locale am socotit noi că putem merge mai departe...Urmează așadar 3 luni și jumătate de joacă, teste și muncă ( cineva va trebui să updateze și prezentul blog, nu?!)

Te vom ține astfel la curent cu peripețiile sticluțelor noastre la 10.000 km de locurile natale, intr-o poveste (sperăm noi) bine condimentată cu rețete, ponturi, întâlniri, pățanii și orice altceva ne va mai scoate karma dinainte.

So, without any further introduction, Ladies and Gentlemen, Hopes and Sauce Bottles...


Welcome to Thailand!
...de Doamne Ferește

Bangkok, 13 ianuarie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu